În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au avut patru misiuni în zonele afectate de căderile de zăpadă şi viscol.
Astfel, s-a intervenit la Mileanca cu autospeciala pentru transport personal şi victime multiple (ATVM) pentru transportul unui bărbat bolnav, de la domiciliu până la ambulanţa care aştepta în localitatea Codreni.
Pompierii din Botoşani şi Mureş au transportat, cu ATV-ul pe şenile, 1000 de pâini, locuitorilor din satele Cotu Miculinţi şi Ghireni (comuna Coţuşca).
La Havârna, s-a intervenit cu ATV-ul pentru transportul insulinei unei persoane bolnave de diabet, cazată la primăria din comună.
S-a intervenit cu ATV-ul pe şenile şi pentru transportul unei copil bolnav de 11 ani, din localitatea Baranca, la ambulanţa care aştepta la Bajura.