Ca în fiecare an, botoşănenii se vor putea bucura şi în acest sezon de festivaluri cu tradiţie în cadrul cărora vor fi prezentate măşti, jocuri, spectacole de colinde şi alte obiceiuri tradiţionale din zona noastră şi nu numai.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean de Creaţie, la Botoşani vor avea loc patru festivaluri la care vor participa artişti şi formaţii de dansuri din toate colţurile ţării, dar şi din Republica Moldova.
Pe 19 decembrie, va avea loc un concert de colinde şi cântece de sărbători susţinut de Irina Loghin şi Fuego.
La eveniment va participa şi cunoscuta interpretă de muzică populară, Mioara Velicu.
Spectacolul va avea loc pe Pietonatul Unirii din municipiu şi va începe la ora 18:00.
Pe 21 decembrie, între orele 11:00 si 16:00 va avea loc ediţia a treia a festivalului intitulat „O ce veste minunata” ce va reuni formaţii artistice din judeţul Botoşani, Iaşi, Piatra Neamţ, Vrancea, Galaţi, Bacău şi Brăila, dar şi ansambluri din Republica Moldova.
Tot pe 21 decembrie, de la 17:00 la Casa de Cultură a Sindicatelor se va desfăşura spectacolul de muzică românească „De la Nistru până la Tisa”, unde va participa şi orchestra „Rapsozii Botoşanilor” şi este aşteptat şi artistul Vasile Şeicaru.
Pe 22 decembrie, va avea loc ultimul festival, cel de datini şi obiceiuri, ” Din străbuni, din oameni buni”, între orele 10:00 şi 17:00.
Formaţii de dansuri şi obiceiuri din judeţ, dar şi din Maramureş, Bacău, Slobozia, Suceava şi Neamţ vor defila pe străzile din municipiul Botoşani.
Toate aceste festivaluri sunt organizate de Centrul Judeţean de Creaţie şi Consiliul Judeţean Botoşani.
Potrivit directorului Centrului Judeţean de Creaţie, Ion Ilie, în preajma sărbătorilor va fi lansată şi cartea „Judeţul Botoşani”.