Din cauza ninsorii şi viscolului, toate ieşirile din municipiul Botoşani spre drumurile naţionale au fost închise. Zăpada căzută în ultimele zile a paralizat judeţul.
La aceasta oră şi drumurile judeţene au fost închise circulaţiei.
La solicitarea Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani, 21 de jandarmi acţionează în vederea salvării de vieţi omeneşti , având în vedere căderile masive de zăpadă. Astfel, în zona localităţii Baisa, unde aproximativ 20 de autovehicule sunt blocate de nămeţii de zăpadă formaţi pe şosea, acţionează 16 jandarmi. În zona localităţii Dumbrăviţa, unde sunt blocate 4 autocare cu copii , precum şi alte maşini, acţionează 4 jandarmi.
La ieşirea din municipiul Botoşani spre localitatea Stăuceni, un jandarm acţionează în cooperare cu lucrătorii I.P.J.Botoşani, pentru a interzice ieşirea maşinilor, datorită sulurilor de zăpadă formate din cauza vântului .