Biroul Electoral Central a comunicat, duminică, la ora 22.30, prezenţa la vot la alegerile parlamentare. La nivelul judeţului Botoşani, prezenţa la urne era de 40,58%, sub media naţională, în condiţiile în care prezenţa la vot la nivelul României a fost de 41,72%.
Mai multă lume a ieşit la vot în mediul rural, procentul fiind în judeţul Botoşani de 41,06%. În mediul urban, prezenţa la vot a fost de 39,99%.
La ora 10.00, prezenţa a fost de 4,14%, iar la 14.00 de 21,53%, iar la 18.00 de 37,25%.
În clasamentul naţional, Botoşaniul ocupă poziţia a 25-a. Pe primul loc se află Teleormanul cu 54,73%, urmat de Gord cu 54,14%.
Prezenţa la vot este mai mică faţă de cea înregistrată la alegerile locale din luna iunie 2012. Atunci, prezenţa la vot în judeţ era deja de 57,71%.