Un bărbat de 50 de ani, care era invalid, a fost uşor intoxicat cu monoxid de carbon, după ce apartamentul în care locuia a luat foc. Bărbatul locuia singur la etajul al patrulea al unui imobil de pe Aleea Elie Radu (din zona Grădiniţei 23).
Apartamentul se afla în renovare, iar proprietarul, care se deplasa cu un scaun cu rotile, locuia într-un dormitor.
La un moment dat, el a văzut lucrurile cuprinse de flăcări şi asunat la 112.
La faţa locului, au ajuns pompierii şi ambulanţa. Pompieri au intrat în apartament atât pe uşă, cât şi pe geamul de la dormitor, reuşind să-l salveze pe bărbat. Acesta a fost transportat cu ambulanţa la spital.
În urma incendiului au ars mai multe bunuri din apartament, printre care şi scaunul cu rotile al proprietarului.
Bărbatul, care a suferit o uşoară intoxicaţie cu monoxid de carbon şi arsuri pe mâini şi corp, a fost descoperit pe un pat din apropierea focarului şi scos din locuinţă. Acesta a fost preluat de medicii de pe ambulanţă şi transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aprinse aruncată pe materialele combustibile din cameră.