Parcarea subterană nu va fi dată în folosinţă până la sfârşitul acestui an, deşi autorităţile locale au anunţat că inaugurarea acesteia se va face pe 1 decembrie. Viceprimarul Viorel Iliuţă susţine că mai trebuie achiziţionat un sistem care oferă informaţii despre locurile de parcare, iar municipalitatea nu dispune de fonduri în acest sens.
„Nici noi nu avem de unde da bani, pentru că există încă o datorie de sub 3 milioane lei către constructor, pentru că nu au mai venit bani de la cererile de rambursare. Oricum contractul este până în 2013 şi sperăm să o rezolvăm până atunci. Nici constructorul nu are bani să cumpere acest utilaj„, a precizat viceprimarul.
Parcarea va fi administrată de Urban Serv, iar în primii cinci ani va fi gratuită.