Un camion încărcat cu carne s-a răsturnat, luni seară, în sensul giratoriu de pe strada Sucevei, la intersecţia cu strada Pacea. Maşina venea dinspre Cătămărăşti Deal, unde a fost încărcată cu carne (carcasă de bovină) de la abatorul C & C Company, şi se îndrepta spre Ploieşti.
Şoferul camionului MAN, Ştefan Ciobanu, susţine că în sensul giratoriu vehiculul s-a dezechilibrat, răsturnându-se pe partea dreaptă, chiar în intersecţie.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii de circulaţie, dar şi lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care, însă, nu au avut nevoie de intervenţie, în condiţiile în care şoferul a ieşit singur din maşină.
Pentru a fi repus pe roţi, camionul a avut nevoie de o mara. Pentru evenimentul produs, şoferul de 36 de ani nu a fost sancţionat.