O elevă din clasa a VIII-a D de la Şcoala Gimnazială nr 11 din Botoşani, care a participat la concursul “Doodle 4 Google” în România a reuşit să obţină cele mai multe voturi în faza finală a competiţiei şi a fost premiată cu o tabletă. Chiar dacă marele premiu a ajuns la o elevă din Suceava, botoşăneanca a reuşit să atragă pentru şcoala la care învaţă o bursă în valoare de 20 000 de lei cu ajutorul căreia unitatea de învăţământ poate achiziţiona echipamente şi tehnică de calcul. Teodora Dorina Sfabu a prezentat un desen în competiţia cu tema « România mea este… ».
Potrivit Mediafax, desenul Iasminei Maria Răceanu, elevă în clasa a VIII-a B, la Colegiul Naţional Petru Rareş din Suceava, a fost desemnat de public câştigător dintre cele peste 10.000 lucrări participante în competiţia cu tema „România mea este…”.
Logoul Google imaginat de Iasmina a fost publicat pe pagina de start a Google România în data de 1 Decembrie, putând fi admirat de milioane de români. Iasmina a primit şi un premiu în valoare de 15.000 de lei şi o bursă de tehnologie de 20.000 de lei pentru şcoala unde învaţă.
În desenul ei, Iasmina şi-a imaginat România ca pe „o ţară verde cu munţi şi văi, dealuri şi câmpii, colorată de obiceiuri frumoase ce trebuie păstrate, înnobilată de artişti şi sportivi ce i-au înălţat numele la cer. România mea merită iubită!”.
Desenul câştigător a fost ales de public dintre cele 30 selectate de juriu. Alături de marele câştigător, 10 alţi finalişti, cinci la categoria clasele I-IV şi cinci de la clasele I-VIII, au fost premiaţi în cadrul unei gale desfăşurate în Bucureşti, primind fiecare câte o tabletă.
Cei cinci copii premiaţi din clasele I-IV sunt: Ania Perta (clasa a III-a D, la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4, Râmnicu-Vâlcea); Dogan Buket (clasa a III-a – The International School of Bucharest); Eva Popa (clasa a IV-a – Olga Gudynn International School, Voluntari); Paul Vancea (clasa a III-a B – Şcoala cu clasele I-VIII, nr 1, Bicaz); Peter Bernad (clasa a II-a B – Şcoala Generală Vaskertes, Gheorgheni).
Premianţii claselor V-VIII sunt: Ana Maria Buretea (Liceul de Arta N. Tonitza, Bucureşti); Dorina Teodora Sfabu (clasa a VIII-a D – Şcoala Gimnazială, nr 11, Botoşani); Iasmina Maria Răceanu (clasa a VIII-a B – Colegiul Naţional Petru Rareş, Suceava); Ioana Zah (clasa a VIII-a – Şcoala Generală cu clasele I-VIII Mihai Eminescu; Alba-Iulia); Tatiana Topa (clasa a VIII-a – Colegiul Naţional A. Şaguna, Braşov).
Concursul a premiat şi şcolile în care învaţă cei cinci elevi care au obţinut cele mai multe voturi în faza finală a concursului. Premiile reprezintă burse în valoare de 20.000 de lei cu ajutorul cărora instituţiile de învăţământ pot achiziţiona echipamente şi tehnică de calcul.
Astfel, au fost premiate: Liceul de Artă N. Tonitza, Bucureşti – Buretea Ana Maria; Şcoala cu clasele I-VIII nr 4, Râmnicu Vâlcea – Perta Ania, clasa a III-a D; Şcoala Gimnazială, nr 11, Botoşani – Sfabu Dorina Teodora, clasa a VIII-a D; Colegiul Naţional Petru Rareş, Suceava – Raceanu Iasmina Maria, clasa a VIII-a B; Şcoala Generală cu clasele I-VIII Mihai Eminescu, Alba-Iulia – Zah Ioana, clasa a VIII-a.
Concursul „Doodle 4 Google”, cu tema „România mea este…”, organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi TVR, s-a adresat tuturor elevilor din clasele I-VIII din România. Până pe 27 noiembrie, publicul a avut posibilitatea să îi aleagă pe cei 10 finalişti dintre cele 30 de desene selectate de juriu şi să îl desemneze pe marele câştigător.
Juriul concursului „Doodle 4 Google România” a fost format din personalităţi din domeniul artistic, media şi educaţie: Nicolae Alexi, Adrian Boţan, Adrian Brăescu, Andreea Esca, Medeea Marinescu, Ioan T. Morar şi Cătălin Ştefănescu. Din juriu a făcut parte şi Sophia Foster-Dimino, membră a echipei care se ocupă de redesenarea logoului Google la aniversările pe care compania le sărbătoreşte la nivel internaţional şi local.
Competiţii similare pentru a decora pagina Google în momente speciale s-au organizat în peste 30 de ţări, România aflându-se la prima ediţie în acest an.