Ancheta procurorilor Biroului Teritorial Botoşani al DIICOT în dosarul de contrabandă în care au sunt cercetate 98 de persoane şi în care au fost făcute, marţi, 92 de percheziţii, s-a finalizat, joi, cu emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele a 18 persoane implicate. Este vorba de capii celor cinci reţele care îşi desfăşurat activitatea în judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Bacău şi în municipiul Bucureşti. Mandatele au fost emise, joi dimineaţă, de magistraţii Tribunalului Botoşani.
Cei arestaţi sunt: Rotaru Silvia, Mreană Gheorghe, Timofte Ovidiu, Chirilă Eugen, Chirilă Vasile, Manole Vasile Mugurel, Şalabină Vasile, Şalabină Daniel Marian, Popa Dumitru şi Feraru Romică, dar şi maniuc Constantin Dragoş, Crăciun Mihai, Andriciuc Andrei Dimitrie, Ehupov Mădălin Gabriel, Şuleap Andrei Bogdan, Sandu Marius Gabriel, Moloman Ionel şi Tablan Alexandru Iulian.
În urma perchezitiilor au fost indisponibilizate 14 autoturisme, dar şi 116.000 lei, 4.300 de euro si 2.150 de grivne.
Vă reamintim că cele peste 35 de descinderi au avut loc, marţi dimineaţă, în mai multe locuinţe din Botoşani, în cadrul unei acţiuni organizate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Biroul Teritorial Botoşani, cu sprijinul poliţiştilor din Botoşani şi Iaşi, poliţiştilor de frontieră din Iaşi şi Botoşani, lucrătorilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, dar şi a brigăzilor din Iaşi, Bacău şi Bucureşti, precum şi a jandarmilor din Botoşani, Suceava şi Bacău.
Poliţiştii fac percheziţii la locuinţele unor suspecţi de contrabandă cu ţigări atât din municipiul Botoşani, cât şi din Dorohoi, Darabani, Curteşti şi Mihăileni.
Descinderile au loc şi în Iaşi, Suceava şi Bacău. În total sunt 98 de perchezitii şi 92 de persoane urmează să fie aduse la audieri la Botoşani.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 2011- 2012, cinci grupări infracţionale specializate în contrabanda cu ţigări, care au acţionat pe raza judeţelor Botoşani, Iaşi, Bacău, Suceava şi a municipiului Bucureşti, au introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, 360.000 de pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina.
Dar de ,,rechinii,, din Siret nu spuneti nimic! Ca si ei au cazut in aceeasi plasa si au fost saltati de politisti! Treceau prin vama ca prin branza, mai ceva ca la ei acasa!