Manifestările dedicate Zilei Naţionale a României vor începe, sâmbătă, la ora 9,30, în centrul vechi. Evenimentul va debuta cu un ceremonial militar şi religios cu depuneri de coroane şi jerbe de flori, la Monumentul eroilor din Piaţa 1 Decembrie.
Vor urma alocuţiunile autorităţilor locale şi parlamentarilor botoşăneni, iar după ceremonialul de depuneri de coroane va urma defilarea gărzii de onoare.
Pentru buna desfăşurare a activităţilor şi a siguranţei circulaţiei, IPJ Botoşani prin Serviciul Poliţiei Rutiere a municipiului va dispune prezenţa unui echipaj de poliţie pe 1 decembrie, între orele 9,30-11,20 în Piaţa 1 Decedmbrie, pentru fluidizarea traficului la sosirea şi plecarea elementelor de dispozitiv precum şi asigurarea traseului oficialităţilor.
După festivitate, municipalitatea va oferi botoşănenilor 1000 de porţii de fasole cu cârnaţi.