Şcolile din mediul rural vor fi încălzite cu pompe de căldură

Scoala BuzieniSobele existente în şcolile din mediul rural vor fi înlocuite în cel mai scurt timp cu un sistem modern de încălzire. Este vorba schimbarea sistemului clasic de încălzire cu un sistem ecologic şi econom, respectiv cu pompe de căldura sol – apă. Respectivele pompe extrag căldura din scoarţa terestră şi o transportă în caloriferele din şcoli. Prefectul Costică Macaleţi susţine că investiţia se va derula printr-un program derulat de către Ministerul Educaţiei. Acest sistem va fi implementat în 106 şcoli, din 41 de comune din judeţul Botoşani.

Există un proiect destinat modernizării sistemului de încălzire în unităţile de învăţământ, şi anume pompele de căldură. Este un sistem mai eficient şi sperăm că va fi implementat de anul viitor. Şcolile care sunt cu sobe vor fi parte din acest proiect pentru modernizare„, a spus Macaleţi.

One thought on “Şcolile din mediul rural vor fi încălzite cu pompe de căldură

  1. Probabil ca ati vrut sa scrieti de modernizarea sistemului de incalzire. Doar cu pompele de caldura nu se asigura parametrii necesari incalzirii unui spatiu. Doar daca nu au descoperit in zona fiecarei scoli un izvor termal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *