Tragedia de sambata din Regiunea Calabria (Italia), in urma careia trei botosaneni si-au pierdut viata, alaturi de alti trei romani, a generat o reactie in lant din partea reprezentantilor societatii civile din Peninsula. Primul care a intervenit a fost arhiepiscopul Marciano de la Eparhia Rossano – Cariati. Imediat dupa ceremonia religioasa tinuta la capataiul celor decedati, acesta a pomenit despre conditiile in care erau obligati sa munceasca romanii, despre sclavia moderna si a cerut institutiilor statului o mai mare implicare in combaterea acestui fenomen.
La randul sau, deputatul Franco Laratta a catalogat tragedia drept „un incident dramatic si absurd” acuzand insecuritatea din zona si anume lipsa unor masuri de protectie in cazul trecerilor la nivel cu calea ferata. „Accidentul se poate intampla oricui. De fapt, de-a lungul acestei zone sunt treceri neasigurate, predate spre gestionare unor agenti privati. Cerem guvernului sa intervina in intreaga zona din Calabria”, a spus acesta, supranumind drumul cu pricina drept <<drumul mortii>> din cauza numarului mare de accidente.
Pe aceeasi linie s-a situat secretarul de stat Agazio Loierom, care a spus ca accidentul „este o tragedie inacceptabila si nedreapta”. Mai mult, Partidul Democrat Italian a cerut ministrului Dezvoltarii Economice din Peninsula, dar si Cailor Ferate de Stat, sa prezinte Parlamentului un raport complet privind incidentul.
Luni, membrii Consiliului regional din Calabria au tinut si ei un moment de reculegere in memoria celor sase romani decedati in accident.
Ancheta ceruta de presedintele Italiei
Ieri, consulul italian la Bucuresti a fost invitat la Ministerul Afacerilor Extern peste a discuta despre asistenta si protectia consulare acordate cetatenilor. Partea italiana a anuntat ca Presedintele Italiei, Giorgio Napolitano, a solicitat Prefectului de Cosenza o informare asupra cauzelor care au condus la decesul cetatenilor romani.
Tot ieri, la scurt timp dupa intrevederea de la Bucuresti, autoritatile italiene, prin intermediul Ambasadei Romaniei de la Roma, au comunicat ca au fost retrase licentele de operare ale tuturor companiilor de pompe funebre ai caror reprezentanti s-au batut sambata, pentru a-si adjudeca o parte din banii pentru repatrierea trupurilor neinsufletite.
Autoritatile italiene au anuntat ca vor suporta costurile repatrierii trupurilor persoanele decedate.
Sursa: Monitorul de Botosani