În perioada 23-25 noiembrie 2012, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a organizat Simpozionul „Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrarea TIC în actul educaţional”, în Sala de Conferinţe a Hotelului Belvedere din Botoşani. Lucrările Simpozionului s-au desfăşurat pe următoarele secţiuni: Formarea competenţelor IT şi certificare IT, Proiectarea şi implementarea curriculum-ului centrat pe competenţe, Managementul clasei – gestionarea situaţiilor de criză, Metode interactive de predare-învăţare.
Dintre titlurile materialelor prezentate și discutate în cadrul lucrărilor simpozionului, amintim: Predarea prin multimedia, Mediul virtual – noua tendinţă a învăţământului, Utilizarea tehnologiilor informatice în activităţile extraşcolare, Modalităţi de proiectare a unei lecţii cu ajutorul TIC, Invăţarea socio-relaţională, condiţia unui management efficient al clasei de elevi, Rolul managementului clasei în realizarea unui climat favorabil de învăţare, Abordări didactice interactive, Utilizarea metodelor interactive de grup şi a softurilor educaţionale în grădiniţă, Formarea continuă a cadrelor didactice – o prioritate în Uniunea Europeană.
Impactul pe care îl va avea participarea la acest simpozion asupra activităţii viitoare a cadrelor didactice constă în: folosirea instrumentelor TIC în activitatea didactică şi diversificarea lor, utilizarea de metode (re)descoperite în prezentările colegilor, utilizarea de strategii didactice moderne şi sugestii ale celorlaţi profesori prezenţi, pregătirea elevilor la nivel european prin integrarea TIC în actul educațional. Elevii vor beneficia de sprijinul profesorilor participanţi în descoperirea noilor tehnologii, de aplicarea metodelor şi mijloacelor moderne în desfăşurarea orelor, dar şi de îmbinarea metodelor interactive cu tehnicile şi instrumentele TIC în procesul de predare-învăţare, în managementul clasei şi în pregătirea profesională.
Proiectul „Competenţă, profesionalism şi dimensiune europeană prin integrarea TIC în actul educaţional” vizează formarea unui număr de 2.700 de cadre didactice din județul Botoșani și 2.700 de cadre didactice din județul Maramureș, beneficiari direcți. Se estimează, de asemenea, un număr de peste 50.000 de beneficiari indirecți ai proiectului, elevi din cele două județe-beneficiar.
La lucrări au participat cadre didactice, directori de unităţi şcolare, inspectori şcolari şi elevi din judeţele Botoşani, Maramureş, Bacău, Brăila, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, alături de reprezentanţi ai partenerilor din proiect şi de invitaţi din Republica Moldova (Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport din Chişinău).
Sursa: comunicat IŞJ