O femeie de 71 de ani din Vorniceni a fost bătută de trei tineri care i-au intrat în gospodărie să-i fure găinile. Bătrâna a auzit zgomot prin curte şi a ieşit afară din casă să vadă ce se întâmplă. Nu a apucat să deschidă bine uşa, că a fost trântită la pământ. Tinerii au început să o ia la bătaie. Din cauza traumatismelor suferite, femeia a fost transportată cu o ambulanţă la Iaşi.
„Pacienta de 71 de ani a fost victima unei agresiuni, prezentând fracturi la nivelul osului frontal, fractură orbita stângă şi dreaptă, contuzii glob ocular. Deoarece prezenta aceste leziuni la nivelul craniului, ea necesită şi explorări de tip CT şi trebuie evaluată la nivel de clinică universitar„, a declarat medicul Petre Rădăuceanu.