Fraudă de proporţii cu bilete de călătorie pentru persoanele cu handicap. Află detalii!

microbuzSuspiciuni privind fraudarea bugetului de stat de mai multe firme de transport local cu tichete de călătorie pentru persoanele cu handicap. În urma unui control realizat de Audit-ul Consiliului Judeţean la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului s-au constatat nereguli majore cu tichetele de călătorie ale persoanelor cu handicap. Potrivit preşedintelului Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, au fost decontate bilete şi pentru persoane cu handicap nedeplasabile, care nu au ieşit de ani de zile din casă. De asemenea, mai spune el, s-a constatat, în urma controlului, că pentru o călătorie cu un microbuz de 18 locuri, s-au decontat tichete pentru 70 de persoane.

Preşedintele CJ are suspiciuni că decontările ilegale s-au făcut cu complicitatea funcţionarilor Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială. Auditul intern la DGASPC a fost cerut de Florin Ţurcanu.

Am primit de la Audit un material, prin care îmi cere să fac plângere penală împotriva a cinci-şase transportatori auto. Numai în două luni au luat de la Ministerul Muncii, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, 65 miliarde lei vechi, pentru persoane cu handicap. Ei au decontat bilete de la persoane cu dizabilităţi şi cu acelaşi scris toate, persoane care s-au plimbat, deşi ele nici măcar nu pot fi transportabile. De la firma X erau scrise sute de bilete cu un sigur pix. Sunt pe numele unor persoane care nu au ieşit deloc din casă. Auditul are suspiciuni de fraudă„, a spus Florin Ţurcanu.

El spune că în urma acestor controale, Consiliul Judeţean va sesiza organele de cercetare penală. Florin Ţurcanu spune că a cerut audit intern la toate instituţiile subordonate Consiliului Judeţean. În celelalte instituţii, verificările sunt în derulare.

Problema este că ai mei, de la Protecţia Copilului, cum au plătit? Ei nu au sesizat? Când te uiţi pe hârtii nu vezi? Cum au plătit? Au plătit şi au dat <bun de plata>. Ai mei au greşit în primul rând. Poate dacă îi oprea şi spuneau că nu este în regulă…Sunt convins că culpa este comună, şi, din punctul meu de vedere, funcţionarul este mai vinovat decât cel care a făcut greşeala”, a adăugat preşedintele CJ.

2 thoughts on “Fraudă de proporţii cu bilete de călătorie pentru persoanele cu handicap. Află detalii!

  1. De ce nu incepe un control la candidatul lui de la RVG? Sau toata astea sunt din partea lui sa inlature concurenta………….

  2. DA D-LE PRESEDINTE AVETI PERFECTA DREPTATE. HOTI PESTE HOTI LA PROTECTIE. INCA NU STITI DVS TOT, SAU POATE NICI N-O SA STITI VREODATA. ACOLO DIR ECONOMIC FURA DE RUPE, STITI ASTA SAU O TINE CINEVA IN SPATE PE DUDUIE…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *