Membrii de Sindicatului Învăţământului Preuniversitar au ales, vineri, Biroul executiv şi Biroul permanent al sindicatului, dar şi membrii Comisiei de cenzori. Noul Birou executiv al SIP este format din 12 cadre didactice, iar Biroul permanent va avea cinci membri.
Din conducerea sindicatului, pe lângă Iuliana Nacu, care a fost aleasă preşedinte, mai face parte şi Daniela Biolan, care a fost numită pe funcţia de prim-vicepreşedinte. Din Comisia de cenzori fac parte Gabriela Călin, Floarea Cojocaru si Vasile Raclariu.
Vezi componenţa Biroului Executiv şi Biroul permanent: