Începând de luni, primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc a început o serie
de întâlniri cu cetățenii pentru a prezenta proiectul de buget al municipiului și
modul în care vor fi cheltuiți banii botoșănenilor în anul următor. Întâlnirile sunt organizate în cartierele orașului, chiar în zonele în care locuiesc cetățenii, iar
la discuții participă și candidații USL pentru Parlament.
Primarul a amintit că acest demers al său de a dezbate împreună cu cetățenii bugetul
municipiului reprezintă o promisiune pe care a făcut-o alegătorilor când a fost în
campania electorală. „Am promis oamenilor că voi manifesta maximă transparență în cheltuirea banilor publici și că îi voi consulta pe cetățeni în deciziile importante
ale orașului. Iar bugetul municipiului este una din chestiunile importante”, a
explicat Ovidiu Portariuc.
Referitor la prezența candidaților USL la aceste întâlniri cu cetățenii, edilul
orașului a spus că e bucuros să fie însoțit de orice candidat care vrea să devină
parlamentar, ca să vadă „pe viu” care sunt problemele botoșănenilor.
„Foarte bine că vin cu mine, pentru că așa vor înțelege cel mai bine cu ce se confruntă botoșănenii. Dânșii chiar au semnat un Pact de guvernare pentru Botoșani, în care se angajează să mă susțină în rezolvarea problemelor municipiului. Deci dacă spun că mă susțin, atunci să vină chiar de acum ca să știe ce răspundere vor avea dacă vor deveni parlamentari”, a comentat Portariuc, care este și președintele Organizației
Municipale PSD Botoșani.
Mihai Baltă, candidatul USL la Camera Deputaților pe Colegiul 5 spune că multe
dintre problemele oamenilor implică colaborarea între primar și parlamentari.
„Anumite situații necesită intervenții în Parlament pentru a putea rezolva probleme
de maxim interes local. De exemplu, există un proiect pentru trecerea unor terenuri
din proprietatea publică a statului, în proprietatea Primăriei. Această lege trebuie
votată în Parlament, iar pe terenurile obținute de Primărie se pot dezvolta proiecte
de interes local, cum ar fi construcția de locuințe ieftine pentru tineri și pentru
cazurile sociale grave”, a explicat Mihai Baltă.
Tamara Ciofu, care candidează pentru Camera Deputaților, dar pe Colegiul 6,
consideră că parlamentarii trebuie să se ocupe de problemele cetățenilor chiar dacă
multe dintre acestea nu țin de atribuțiile deputatului sau senatorului. „Oamenii nu
te întreabă ce scrie în fișa postului de parlamentar. Atunci când te votează ei își
pun încrederea în tine și se așteaptă să îi reprezinți și să îi ajuți. Am reținut
multe probleme ridicate de cetățeni și vom încerca, împreună cu domnul primar, să le
găsim o rezolvare”, a declarat Tamara Ciofu.
sursa: comunicat USL
Acum in campanie si-a gasit si Portariuc sa iasa sa vb cu cetatenii si ii mai ia dupa ei si pe domnii candidati la Parlament.
Campanie electorala pe fata! Credeti ca lumea nu isi da seama cat de farisei sunteti? Credeti ca ii mai prostiti ca in vara? Iar ii amagiti cu locuri de munca si locuinte ? Hai ca sunteti caraghiosi!
MAI JIGODIE CE ESTI U ,CINE P CN PROSTESTE?…NU TIE RUSINE SA COMENTEZI P ACEST SITE?…..CE NU SUNT:LOKURI DE MUNK?TARE PROSTOVAN MAI ESTI…LOKURI SUNT SI INK F MULTE SAU U AI VREA PERSONAL SA AI UN LOK IN PRIMARIE…NU TIE RUSINE MAGARULE…SUNT F MUULTE DAR PTR OAMENI CARE VOR SA MUNKEASCA NU PTR HOTI K U CARE STAU ACASA SI ASTA