Un pensionar de 82 de ani a reclamat la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului tratamentul dat pentru slăbire de un cabinet de nutriţie din municipiu. El a precizat în reclamaţia depusă la CJPC, că are 130 kilograme şi că a încercat să scape de kilogramele în plus prin tratamente naturiste. A apelat la un cabinet de nutriţie din municipiu pentru a i se oferi tratamentul necesar de slăbire, însă, mai spune el, după ce a luat suplimentele nutritive recomandate a constatat că acestea nu i-au făcut bine şi nici nu a slăbit.
„Dânsul ne spune că a constatat după o perioadă că aceste suplimente i-au făcut mai mult rău decât bine. Îl durea şi stomacul şi avea de recuperat 370 lei de la acel cabinet şi că îl purtau pe drumuri. S-a adresat nouă pentru recuperarea banilor. El a achitat toate produsele şi nu a văzut niciun rezultat. Cei de la cabinet i-au promis verbal că dacă nu o să fie în regulă îi restituie banii„, a declarat Sanda Constantinica, juristul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului.
Sesizarea bătrânului este în curs de soluţionare. Comisarii de la Protecţia Consumatorului speră să recupereze suma plătită de reclamant.
Batranul asta isi poate diminua portia de mancare la jumatate si sa parcurga zilnic macar 4km /zi ,si nu are nevoie de naturiste.