Botoşănenii vor avea parte de trei zile de spectacole de folclor, datini şi obiceiuri de iarnă. Reprezentanţii Consiliului Judeţean spun că vor fi şi invitaţi din Soroca cu datini şi obiceiuri.
De asemenea, Primăria Botoşani în colaborare cu Consiliul Judeţean vor să organizeze un târg de produse tradiţionale. Anul acesta se doreşte ca acest târg să fie organizat zilnic într-o locaţie diferită, astfel ca botoşănenii să poată achiziţiona produse tradiţionale de la producători autohtoni. Urmează să se stabilească un calendar de desfăşurare a acestor acţiuni. Cel mai probabil, târgurile vor fi organizate pe Pietonalul Unirii, dar şi în parcarea din faţa magazinului Elvila.