Alianţa România Dreaptă (ARD) a înaintat, luni, la Biroul Electoral de Circumscripţie o plângere împotriva Uniunii Social Liberale (USL). În documentul semnat de preşedintele Cătălin Flutur se arată că „în municipiul Botoşani şi în localităţile arondate colegiilor 5 şi 6 au apărut mai multe afişe electorale ale contracandidaţilor USL lipite în locuri care nu au nicio legătură cu cele special amenajate pentru afişaj electoral, respectiv garduri, stâlpi sau copaci”.
ARD invocă şi faptul că şcolile au devenit loc de afişaj electoral.
„Mai grav ni se pare faptul că au fost lipite afişe de către competitorii noştri electorali pe gardul şcolii din satul Costeşti, precum şi în apropierea Şcolii 3 din municipiul Botoşani„, se arată în plângere.
O astfel de plângere a fost depusă, pe 17 noiembrie, şi de USL.
Prima plângere a fost dată spre soluţionare Poliţiei.