Societatea Nova Apaserv SA Botoșani anunță pentru noaptea de joi, 15 noiembrie, spre vineri, 16 noiembrie, între orele 22.00- 6.00, întreruperea furnizării apei în vederea efectuării lucrărilor necesare pentru branșarea ,,Uvertura Mall’’ în zona cuprinsă în perimetrul străzilor: Calea Națională, Grivița, Tudor Vladimirescu, Ion Pillat.
Pentru evitarea efectelor negative cauzate de lipsa apei, rugăm atât consumatorii casnici cât şi agenţii economici afectaţi să-şi constituie rezervele de apă necesare. Facem un apel către utilizatorii noștri să dea dovadă de înțelegere subliniind că această acțiune va duce în final la îmbunătățirea serviciului de furnizare apă, mulțumindu-le totodată și asigurându-i că vom depune toate eforturile pentru reducerea la minim a disconfortului creat.