Gabriel Alecsandru despre reinfiintarea Spitalului Darabani: Este victoria botoșănenilor, dar și a consilierilor care au susținut acest proiect

Gabriel Alecsandru
Gabriel Alecsandru

Consilierii județeni ai USL au votat în ultimii ani numai la comandă politică, lucru demonstrat de opoziția lor la proiectul privind comasarea spitalelor. În ședința de miercuri, conducerea CJ Botoșani a propus spre aprobare un proiect de hotărâre care vizează transferarea managementului Spitalului Darabani de la Consiliul Local Darabani la Consiliul Județean și transformarea lui în secție a Spitalului Județean Mavromati.

Asta în condițiile în care, anul trecut, aceiași consilieri USL s-au opus continuu comasării spitalelor din județ, strigând sus și tare că această unire a spitalelor înseamnă de fapt închiderea lor. Grupul de consilieri județeni din care a făcut parte și liderul tineretului democrat-liberat, Gabriel Alecsandru, candidat pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani, a susținut această măsură ca fiind una benefică pentru bugetul spitalelor.

 „În sfârșit au înțeles și consilierii din USL că transformarea spitalelor în secții ale Spitalului Județean aduce mai mulți bani la bugetul acestora. Le-a trebuit un an de zile ca să înțeleagă că plasarea într-o categorie superioară pentru Spitalul Județean înseamnă mai multe fonduri pentru îmbunătățirea actului medical. Faptul că Spitalul de Obstetrică și Ginecologie, Spitalul de Pediatrie și Spitalul de Psihiatrie au devenit secții ale Spitalului Județean nu înseamnă că s-au închis. Sunt aceleași spitale, lucrează aceiași oameni, dar primesc mai mulți bani pentru că în felul acesta Spitalul Județan se află pe o treaptă superioară de finanțare. Noi am încercat să le explicăm în felurite moduri că transformarea spitalului Darabani în secție a Spitalului Județean înseamnă o finanțare și servicii mai bune. Consider că aceasta este o victorie a botoșănenilor dar și a consilierilor care au susținut încă de la început acest proiect”,  a declarat Gabriel Alecsandru, consilier județean și candidat pentru un mandat de deputat în Colegiul 6 Botoșani.

sursa: comunicat presa

3 thoughts on “Gabriel Alecsandru despre reinfiintarea Spitalului Darabani: Este victoria botoșănenilor, dar și a consilierilor care au susținut acest proiect

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    care act medical mah, ai fost tratat in una din sectiile Spitalului??? sau dus ai fost pe la Iasi , Cluj, Targu Mures etc???? Speram toti botosanenii sa nu avem probleme de sanatate urgente astfel incit sa nu putem pleca in alt oras sa ne tratam…..mai lasati naibii comunicatele de presa si declaratiile poltice….implicativa activ in viata noastra si faceti ceva nu alergati numa dupa functii si bani

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    De ce a fost inchis un spital cu o vechime de 106 ani, ce interese au fost?
    De ce nu se ia nici o masura cu cei ce au sustras bunuri materiale din Spitalul Darabani cat a fost in conservare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *