Doi bărbaţi din judeţul Botoşani au fost prinşi, sâmbătă, la Suceava în timp ce încercau să vândă ilegal cantită importante de zahăr şi vodcă de contrabandă. Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit în trafic autoturismul condus de Daniel Macovei, de 37 ani din municipiul Dorohoi, iar în urma controlului efectuat a fost identificată o cantitate importantă de zahăr vrac. Verificările au fost preluate de poliţiştii Compartimentului de Investigarea Fraudelor stabilindu-se că, Daniel Macovei a achiziţionat cantitatea de 1.390 kg zahăr din localitatea Mihăileni, judeţul Botoşani, cu intenţia de a o comercializa pe raza comunei Cornu Luncii şi a localităţilor limitrofe, însă nu deţine documente de provenienţă pentru marfă.
În cauză s-a dispus amendarea bărbatului şi confiscarea întregii cantităţi de zahăr în valoare de 6.950 lei.
Tot sâmbătă, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Cuza Vodă din localitate, autoturismul condus de Constantin R., de 32 ani din municipiul Botoşani.
Cu ocazia controlului, în portbagajul autoturismului şi pe bancheta din spate au fost găsite 104 sticle de votcă a 500 ml. având timbre extracomunitare, pentru care conducătorul auto nu avea documente de provenienţă.
Sticlele de votcă au fost confiscate, iar R.Constantin a fost sancţionat contravenţional.