Sindicaliştii din învăţământ au reuşit să schimbe contractul colectiv de muncă. Acesta a fost înregistrat cu data de 5 noiembrie la Ministerul Muncii, a anunţat liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte. Plecând de la contractul unic la nivel de ramură în învăţământ, se pot face negocieri şi la nivelul unităţilor de învăţământ, asta numai dacă va fi necesar şi dacă s-ar obţine ceva în plus faţă de contractul naţional.
„Invocarea faptului că nu ar exista un contract colectiv de muncă la nivel de învăţământ, nu mai are temei. De altfel, inclusiv vechiul contract de muncă era valabil până pe 9 noiembrie„, a precizat Axinte.
Acesta susţine că există nişte prevederi în noul contract care ar rezolva aspectele litigioase din şcoli. Noul contract cuprinde, de asemenea, unele măsuri, mai spune liderul LSI, pentru care Ministerul Educaţiei se angajează să le rezolve în perioada următoare, inclusiv realizarea unei alte legi de salarizare în învăţământul preuniversitar. Acest lucru se va întâmpla până în luna martie, anul viitor.