Lovit de o autoutilitară în timp ce traversa strada prin loc nepermis

Un bărbat de 38 de ani a fost transportat la spital după ce a fost lovit de o autoutilitară. Luni seară, Costel Z.,  de 27 ani, din orașul Darabani, în timp ce conducea o autoutilitara pe strada 1 Decembrie, a acroșat cu partea din stânga față a autovehiculului pe Petrică D., de 38 ani, din orașul Darabani, care s-a angajat în traversarea străzii  prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure.      

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat  la Spitalul municipal Dorohoi, pentru  acordarea de îngrijiri medicale. Pietonul a fost testat cu aparatul etilotest de poliţişti, rezultatul fiind de 1.00 mg./l alcool pur în aerul expirat, urmând a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cauza urmează a fi soluţionată procedural.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *