Dorohoianul George Boghian nu va mai dansa cu Monica Davidescu în showul „Dansez pentru tine”.
Grav accidentată, Monica Davidescu nu mai poate continua competiţia visurilor de la Pro TV şi i-a predat ştafeta fostei „mame a naturii”, Roxanei Ionescu, cea care, în momentul în care a primit propunerea, a acceptat fără să stea pe gânduri nicio clipă.
„Să-mi duci băiatul în finală”, i-a spus Monica Davidescu, cu lacrimi în ochi, Roxanei. Aceasta i-a promis că va lupta cu dăruire pentru visul lui George Boghian.
„Recunosc, fiind perechea antrenată de Cocuţa, cu ei ţineam oricum. George chiar merită să fie fericit„, a declarat Roxana Ionescu.
George provine dintr-o familie numeroasă din Dorohoi, cu şapte copii. Din cauza faptului că avea un tată violent şi bolnav, acesta a ajuns într-un centru de plasament alături de fraţii săi, unde a fost supus la nenumărate chinuri. El s-a înscris în competiţie pentru că îşi doreşte o locuinţă.