Conducerea Consiliului Judeţean Suceava vrea să se asigure că firma Transporturi Auto SA Botoşani îşi va respecta în continuare contractul pentru întreţinerea drumurilor din judeţul Suceava. Şeful administraţiei judeţene sucevene, Cătălin Nechifor, a precizat că a solicitat o întâlnire atât cu reprezentanţii firmei botoşănene, cât şi cu cei ai celorlalte firme contractante. Decizia a fost luată după ce principalii acţionari ai SC Transporturi Auto SA Botoşani, Constantin Conţac şi fiul acestuia, Liviu Conţac, au fost condamnaţi la trei ani de închisoare, cu executare.
De precizat că CJ Suceava, prin Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, a încheiat în anul 2010 un acord cadru privind lucrările de reparaţie şi întreţinere a drumurilor judeţene, pe o perioadă de trei ani, cu o asociere formată din cinci firme, printre care şi SC Transporturi Auto SA Botoşani.
„Ca urmare a evenimentelor petrecute în ultima perioadă legate de arestarea principalilor acţionari ai societăţii Transporturi Auto SA. Botoşani, care face parte din această asociere, am solicitat o întâlnire cu reprezenţanţii firmelor contractante pentru a stabili modul de derulare a contractului. Solicitarea vine, în special, datorită apropierii perioadei de iarnă, în vederea evitării unor evenimente nedorite legate de blocarea circulaţiei autovehiculelor sau izolarea unor localităţi”, a declarat Cătălin Nechifor.
Şeful administraţiei judeţene a arătat că discuţiile se vor axa pe capacitatea de intervenţie şi modul de organizare a bazelor de deszăpezire, asigurarea cu material antiderapant, a utilajelor specifice de intervenţie şi a personalului deservent.
Nechifor a arătat că în cazul în care se vor constata disfuncţionalităţi în modul de organizare şi în ceea ce priveşte dotarea cu utilaje, se va conveni asupra modului de soluţionare a acestor probleme, fie prin preluarea unor trasee de către firmele din asociere, fie prin subcontractarea unor părţi din contract, către alte societăţi, care pot demonstra că pot să întreţină drumurile judeţene pe perioada iernii.
„Pentru verificarea soluţiei adoptate, se va constitui o comisie la nivelul Consiliului Judeţean care va inspecta fiecare bază de deszăpezire privind dotarea tehnică şi stocurile de nisip şi sare. Demersul iniţiat de instituţia noastră este pentru a ne asigura că circulaţia pe drumurile din administrare se va desfăşura în bune condiţii astfel încât locuitorii judeţului să nu fie afectaţi de ninsorile din această iarnă”, a încheiat Cătălin Nechifor.
Sursa: Monitorul de Suceava