PSD uită că se află de mai bine de șase luni la guvernare și vine cu declarații populiste prin care încearcă să păcălească oamenii, se precitează într-un comunicat al organizaţiei judeţene de tineret a PDL.
Una dintre ideile lansate de candidații USL la alegerile parlamentare o reprezintă combaterea creșterii prețurilor. Asta în condițiile în care, în cele șase luni de când USL a ajuns la putere, oamenii au avut parte de o adevărată explozie a prețurilor. Măsurile luate de guvernul USL-ist și realitatea sunt în contradicție cu ceea ce se declară în conferințele de presă.
“USL continuă să acuze PDL de tot răul care s-a întâmplat, se întâmplă si se va întâmpla în România. Dar ei uită să spună că de fapt ei sunt cei ce guvernează de mai bine de jumătate de an și ca în acest timp moneda națională s-a depreciat în raport cu euro. Asta este de fapt cauza exploziei prețurilor. Mai mult, relațiile cu liderii europeni s-au răcit considerabil prin atitudinea sfidătoare a guvernului USL vizavi de partenerii noștri, iar România riscă să rămână izolată”, a declarat Gabriel Alecsandru, președintele organizației de tineret PDL Botoșani.
Din puctul meu de vedere este adevarat. Inca o problema este lipsa locurilor de munca. De cand au ajuns la guvernare rata somajului in Romania a crescut considerabil. Eu ca tanar ce am terminat anul asta liceul si nu mi-am permis sa-mi continui studiile stau acasa pe banii parintilor. Au promis locuri de munca pentru tineri, unde sunt acestea?
Bai pdl-istule, dar bacul l-ai luat?
Am luat si bac-ul…chiar din prima sesiune. Am incercat sa ma angajez in orice domeniu si stii ce-am primit? Multe usi inchise in nas. Eu unul sunt apolitic dar nu pot sa nu imi exprim parerea despre aceasta problema.
cate genii la pdl… sunt uimit
De ce esti uimit..sa stii ca sunt genii in PDL.
USL nu a facut nimic pentru tinerii din botosani.
Au spus ca ” vom da locuri de munca la tineri chestii etc si amd..NU AU FACUT NIMIC.
conform pdl, nici nu trebuia sa fie criza in romania. asa ca mai incet cu anti-usl-ismul. oricum se vede de la o posta ca sunteti pusi de pdl sa postati mesajele astea. macar fiti si voi mai discreti.
iar va plangeti de locuri de munca??? toata vara cel putin la terase erau afise cu angajari..si nimeni nu vroia..au preferat sa se plimbe decat sa munceasca…lumea este lenesa ..daca se intampla trebuie sa cada vina pe cineva..eu consider ca oamenii sunt de vn ca nu vor sa munceasca nu cei ce ne conduc.
Toti pdlistii se cred niste VACI COBE!
Voi, cei care ati dat comunicatul OT PDL sunteti convinsi ca aceasta-i cauza reala a exploziei preturilor?
Am inteles ca ,,luptati deja in campania electorala”, desi aceasta urmeaza sa inceapa pe 9 noiembrie insa, mai baieti nestiutori, hai sa analizam faptele:
productia agricola a Romaniei a fost cu cca 35% mai mica ca urmare a secetei excesive din acest an; de cind e lumea, in anii de seceta preturile sunt majorate din cauza lipsei de abundenta a produselor.Pentru a asigura irigarea unor suprafete, echipamentele necesare si refacerea retelelor de irigatii construite de comunisti trebuiau realizate in ultimii 2-3 ani, nu in 3 luni, pentru ca nu se poate asa ceva. Deci, PDL-listii care au guvernat aveau aceasta misiune.
Degradarea mediului economic si in special incetinirea pregnanta a investitiilor in anul 2012 se datoreeste exclusiv atacurilor subversive ale europarlamentarilor PDL pe la toate forurile europene impotriva propriei tari, prezentarea deformata a situatiei politice interne de catre Basescu si ai lui consilieri. A nu se uita declaratia de razboi : In Romania asistam la o lovitura de stat, actiune cit se poate de mizerabila, care a adus grave consecinte asupra economiei Romaniei.
Asa ca acest comunicat nu face nici doi bani si poate fi plasat ca o butada: E usor a scrie versuri, Cind nimic nu ai a spune.
Bun, iti respect punctul de vedere. Nu s-au putut face multe lucruri intr-un timp atat de scurt. Problema este ca nu s-a facut nimic, sa nu mai spun de faptul ca nici macar nu s-a incercat acest lucru. De ce nu au venit cu o solutie pentru remedierea acestei probleme. Au fost preocupati de cum sa-l demita mai repede pe Basescu. Au schimbat constitutia de doua ori intr-o saptamana, mai mult cei din UE au pus problema de a ne exclude. Din cate stiu consilierii presedintelui pot fi demisi doar de acesta. Ce a facut Ponta? I-a demis in mod ilegal. De ce lumea nu observa aceste lucruri si nu il trag la raspundere pentru acest lucru?
Pai USL este de jumatate de an la guvernare. Nu am auzit nicio masura pentru agricultura si combaterea secetei din partea lor. In afara de scandal nimic. Ce spui tu sunt simple supozitii.de fapt, daca stam sa ne gandim, nimeni nu a facut nimic pentru agricultura din ’90 incoace. Asa ca, mai usor cu dat vina pe X sau pe Y.
poi daca te uiti numa’ lab1 si la nashu’tv nici n-o sa auzi.
Nu promite ceva ce nu stii daca ai cum sa duci la indeplinire.Unde sunt locurile de munca promise de actualul primar?????
dar tu vrei mura-n gura?
pai ai cautat lok d munk?
sau astepti sa t caute cnv acasa ?in lokul tau as tace din gura si nu as mai comenta a prost p site….toti sunte ti mari politicieni:)))