Instanţa supremă îi interzice lui Conţac să candideze. Vezi, în exclusivitate, decizia ÎCCJ!

Constantin Contac
Constantin Contac

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a interzis lui Constantin Conţac să candideze la Senat la alegerile parlamentare din decembrie. Sentinţa pronunţată miercuri prevede că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a pierdut dreptul de a alege şi de a fi ales pe o perioadă de doi ani.

BotosaniNews vă prezintă în exclusivitate sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Admite recursurile declarate de Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii Conţac Constantin, Conţac Liviu Constantin şi Andrici Ioan împotriva deciziei penale nr.6/Ap din 25 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Braşov – Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.          Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în rejudecare:         

 I.Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului Conţac Constantin în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:         

 –3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a dreptului de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice pe o durată de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal;         

-2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art.28 din Legea nr.176/2010 raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, cu referire la art.12 lit.a din Legea nr.78/2000 (faptele din 2004 şi 2005);         

-2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art.28 din Legea nr.176/2010 raportat la art.292 Cod penal (faptele 2006 şi 2007).

În baza art.11 pct.1 lit.b raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală, constată încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Conţac Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.28 din Legea nr.176/2010 raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 şi art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, pentru fapta din anul 2004.

În baza art.11 pct.1 lit.b raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală, constată încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Conţac Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.23 lit.a şi c din Legea nr.656/2002 cu referire la art.17 lit.e din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Conţac Constantin la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.23 lit.a şi c din Legea nr.656/2002 cu referire la art.17 lit.e din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art.28 din Legea nr.176/2010 raportat la art.292 Cod penal, cu aplicarea art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, cu referire la art.12 lit.a din Legea nr.78/2000 (fapta din 2005) şi 2 pedepse de câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în declaraţii prevăzute de art.28 din Legea nr.176/2010 raportat la art.292 Cod penal (faptele 2006 şi 2007), aplicate inculpatului Conţac Constantin urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.

II.În baza art.11 pct.1 lit.b raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală, constată încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Conţac Liviu Constantin pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.12 lit.a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.23 lit.a din Legea nr.656/2002 cu referire la art.17 lit.e din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Conţac  Liviu Constantin la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Înlătură dispoziţiile art.861, art.862, art.863 şi art.864 Cod penal şi art.71 alin.5 Cod penal pentru inculpaţii Conţac Constantin şi Conţac Liviu Constantin.

Face aplicarea dispoziţiilor art.71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal.

III. În baza art.11 pct.1 lit.b raportat la art.10 alin.l lit.g Cod procedură penală, constată încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Andrici Ioan pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.26 Cod penal raportat la art.12 lit.a din Legea nr.78/2000.

În baza art.23 lit.a şi c din Legea nr.656/2002 cu referire la art.17 lit.e din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul Andrici Ioan la pedeapsa de 3 ani închisoare.Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii intimaţi  inculpaţi  până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *