Consilierul local Eugen Ţurcanu a cerut Executivului Primăriei ca şcolile să primească bani pentru achiziţia de materiale consumabile. El i-a spus primarului Ovidiu Portariuc, în şedinţa de Consiliu Local de joi, că este inadmisibil ca în grădiniţele din Botoşani, părinţii să meargă săptămânal cu săpun, cu hârtie igienică, şerveţele şi detergenţi pentru spălat.
„Solicitarea mea este să facem noi acest serviciu, să tăiem banii de la cheltuieli materiale şi să mergem noi să ducem săptămânal aceste obiecte de strictă necesitate. Este strigător la cer. Nu este cazul meu că nu pot să susţin aceste cheltuieli, dar sunt mulţi cetăţeni care au salarii de 600-700 lei şi le este foarte greu să ducă săptămânal punguţa cu aceste materiale. Sunt copii noştri, a tuturor„, a spus Ţurcanu.
El susţine că această situaţie trenează de ani de zile şi ar trebui rezolvată. Propunerea consilierului a fost susţinută şi de Cătălina Lupaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
„Într-adevăr, în această zonă se solicită părinţilor de a aduce de acasă diverse obiecte de igienă. Este o practică veche, iar acest lucru se datorează subfinanţării sistemului de învăţământ. Ar fi bine ca în proiectul de buget pe anul viitor să ne gândim şi pentru aceste unităţi să majorăm bugetul„, a spus Cătălina Lupaşcu.