Două persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident de circulaţie produs la ieşirea din localitatea Brăeşti spre Botoşani. Ele se aflau într-un Ford cu numere provizorii condus de o adolescentă de 18 ani, din Darabani, care, pe fondul lipsei de experienţă, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a răsturnat pe marginea drumului.
Este vorba de Emanuela Bujor, care a produs accidentul din cauză că, în timpul ce conducea, a încercat să aranjeze parasolarul maşinii.
Fata, care are permis de două luni, se afla în autoturism cu mama sa (pe scaunul din dreapta), dar şi cu fratele său minor (de 15 ani) şi cu o colegă de clasă. Atât fratele şoferiţei, cât şi colega acesteia au fost rănite uşor şi transportate cu ambulanţa la spital.