Sunt experţi în management educaţional, însă nu au fost admişi în corpul metodiştilor de la Inspectoratul Şcolar. Este cazul a câtorva profesori care au avut funcţii de conducere şi care au fost declaraţi experţi în management educaţional, dar care au fost respinşi la selecţia pentru metodişti. Cadrele nemulţumite pot contesta rezultatul.
„Sunt vreo trei cazuri care mi s-au adresat. La managementul educaţional s-a punctat după o grilă, aici, la metodişti, după o alta. Aşteptăm contestaţiile. Poate un dosar sau altul nu a fost evaluat cu atenţie şi a fost depunctat undeva unde nu trebuie. Mi se pare ciudat: spui că este un bun manager, dar nu este un bun metodist„, a declarat Liviu Axinte, liderul Ligii Sindicatelor din Învăţământ.
Peste 600 de cadre didactice şi-au depus dosare pentru a intra în corpul metodiştilor de la IŞJ.
„Este o etapă amplă de selecţie a metodiştilor, care nu a fost demult la nivelul IŞJ, cu dosar, evaluare. O asemenea acţiune, de anvergura celei de anul acesta, nu ştiu să fi fost vreodată„, a mai spus Axinte.