Înlocuirea şefului Pieţei Centrale din Botoşani se va produce, a anunţat primarul Ovidiu Portariuc. Acesta a declarat, miercuri, că nu va ceda presiunilor „de orice fel” , asta după ce la Primărie au fost depuse şi câteva sute de semnături pentru menţinerea pe funcţie a lui Dumitru Iasc. Primarul municipiului Botoşani a declarat că, cazul acestuia este analizat de către conducerea Urban Serv.
„Probabil sunt anumite interese, anumite grupuri care s-ar putea să nu le pice bine această schimbare. Îi anunţ că nu voi ceda. Am avut o discuţie cu domnul Liviu Toma (nr. directorul Urban Serv), i-am spus că este o funcţie cu responsabilitate foarte mare, este prima inzerfaţă cu cetăţenii acolo şi să fie atent cum face selecţia pentru viitorul şef„, a spus Portariuc.
Acesta a precizat că nu ştie deocamdată dacă persoana propusă a-i lua locului lui Isac este din cadrul societăţii sau din afara acesteia. Conducerea Primăriei şi-a exprimat nemulţumirea de modul cum este administrată Piaţa centrală. Primarul a declarat în urmă cu câteva săptămâni că acolo s-au „întâmplat lucruri nu tocmai legale”.
Dupa ca ce trebuie schimbat, ii schimonosesc si numele. E Dumitru, nu Constantin, dar ce mai conteaza.