Nicio problemă depistată în unităţile de învăţământ din judeţ, în urma inspecţiei tematice făcute de Inspectoratul Şcolar Judeţean după începerea anului şcolar. Cel puţin asta susţin reprezentanţii IŞJ.
Dragoş Mugurel Cristea, inspector monitorizarea curriculumului în cadrul IŞJ, a declarat că verificarea, derulată pe parcursul a două săptămâni, a vizat organizarea activităţii în şcoli în vederea asigurării calităţii în învăţământ şi planifuiarea activităţii didactice.
„Asta înseamnă orare, cataloage completate corect, documente manageriale. Sunt în regulă, însă sunt şi cazuri câmd nu toţi elevii au manuale. Mai sunt manuale lipsă. De asemenea, nu toate documentele manageriale sunt finalizate, însă sunt probleme minore„, a spus Dragoş Cristea.