Un bărbat de 39 de ani, din oraşul Ştefăneşti, a lovit o bătrână după care a părăsit locul faptei fără a anunţa oamenii legii. Sâmbătă, Mihai C. efectua manevra de mers înapoi, pe D.S. 703 în orașul Ștefănești, când a accidentat-o pe Teodora F., de 82 ani, din aceeași localitate.
După impact, şoferul a coborât din autoturism, întrebând victima dacă a pățit ceva și dacă dorește să cheme salvarea, însă bătrâna a declarat că nu are nimic și că nu dorește să meargă la spital. Conducătorul auto a părăsit locul accidentului și a plecat la domiciliu fără a anunța organele de poliție, lăsând la fața locului autoturismul implicat în accident.
Din cauza faptului că acuza dureri la piciorul stâng, Teodora F. a fost de acord să fie anunțată ambulanța și să fie transportată la spital. Nepotul victimei a semnalat prin intermediul serviciului unic de urgenţă 112 incidentul, poliţiştii găsindu-l ulterior pe Mihai C. la domiciliu în jurul orei 15:00.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,00 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Şoferul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție .