Mircea Radu şi-a găsit jumătatea la Botoşani!Vezi cine este viitoarea lui soţie

Mircea Radu şi-a găsit jumătatea la Botoşani.  El are 45 de ani, ea 25 şi în ciuda tuturor piedicilor, Mircea Radu şi iubita lui, Raluca Olaru, se vor căsători civil peste câteva săptămâni. Potrivit surselor noastre, evenimentul va avea loc la sute de kilometri distanţă de Capitală, într-o localitate din judeţul Botoşani, oraşul în care locuiesc părinţii Ralucăi, acesta fiind una dintre doleanţele lor.

 

Gata cu viaţa şi traiul de burlac! Mircea Radu şi-a găsit perechea şi se însoară cu acte, verighetă, aşeazându-se la casa lui. Cea care i-a „pus capac” şi l-a convins pe prezentatorul de la TVR să renunţe la celibat şI să încerce viaţa de familist este Raluca Olaru, o botoşăneancă neaoşă, care are jumătate din vârsta sa.

Cei doi se iubesc discret de ceva vreme, ieşind rar împreună la evenimentele mondene. Au însă altfel de activităţi comune, cum ar fi mersul la cimitir, la mormântul părinţiilor lui Mircea, ipostază în care au fost fotografiaţi recent de către paparazzii revistei Spy. Şi pentru că relaţia lor a devenit una serioasă, prezentatorul şi-a luat inima în dinţi şi-a cerut iubita de soţie. Ulterior, ei au fost la Botoşani, la părinţii fetei, ca să primească acordul şI binecuvântarea acestora. Vizita a avut loc în urmă cu două weekenduri şI, din informaţiile noastre, în primă fază, se părea că tatăl fetei, fost profesor şI director al şcolii din localitatea Ştefăneşti, a fost împotriva acestei căsnicii.

„La început, nu prea l-au vrut, cred că din cauza diferenţei de vârstă. A doua oară însă când a mers în Ştefăneşti, în judeţul Botoşani, oraşul natal al fetei, Mircea Radu a făcut ceva şI i-a convins că va fi un ginere bun pentru că dintr-o dată nimeni nu s-a mai plâns. Şi-a plimbat şI viitoarea soacră cu Jeep-ul prin localitate. Mai mult, ca să le facă pe plac părinţilor fetei şI poate şI pentru a avea intimitate, s-au hotărât să facă cununia civilă în Ştefăneşti, urmând ca păriţii fetei să se ocupe de depunerea actelor şI restul pregătirilor„, ne-a declarat sursa noastră.
Cununia urmează să aibă loc peste câteva săptămâni, ceremonia fiind una restrânsă.

 Sursa: Cancan



One thought on “Mircea Radu şi-a găsit jumătatea la Botoşani!Vezi cine este viitoarea lui soţie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *