Unul dintre consilierii juridici ai Consiliului Judeţean Botoşani părăseşte instituţia, urmând să devină, în cel mai scurt timp, magistrat. El a devenit judecător la Tribunalul Botoşani, după ce a fost declarat admis la examenul de intrare în magistratură.
Liviu Ceică, în vârstă de 34 de ani, a obţinut cea mai mare notă dintre botoşănenii care au fost declaraţi admişi în magistratură (7,868). El a intrat direct în rândul judecătorilor, după ce Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, a organizat, în acest an, examen separat, pentru admitere în magistratură pentru consilierii juridici sau avocaţii experimentaţi.
Patru botoşăneni admişi în magistratură
Ceică, care a absolvit Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi – Facultatea de Drept, specializarea Stiinte juridice, mai lucrat în calitate de consilier juridic la societatea Rafeuro (2005-2006), Danilux (2006-2007), El- San- Termo (2007-2008), iar din 2008 este consilier juridic la Consiliul Judeţean.
One thought on “Juristul Consiliului Judeţean devine magistrat”