Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţă au parte săptămânal de agresiuni verbale din partea pacienţilor sau familiilor acestora. Majoritatea pacienţilor agresivi sunt cei care ajung la spital sub influenţa băuturilor alcoolice. Un caz recent a avut loc în urmă cu o săptămână când cadrele medicale au încercat să acorde îngrijiri unui bărbat bătut. De asemenea, în urmă cu două săptămâni, o tânără, victimă a unui accident rutier şi aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, a început să-i înjure pe medici şi asistenţi. De multe ori, cadrele medicale cer sprijinul jandarmilor şi poliţiştilor.
„Consumând alcool devin mai agitaţi, mai nervoşi şi caută să se descarce pe cei care sunt în apropierea lor, chiar dacă la noi sunt aduşi pentru a le face bine. Sunt multe astfel de cazuri în weekend şi de sărbători legale, când se lasă cu câte o masă prietenească. Când sunt agresivi şi sunt mai mulţi la număr solicităm sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei„, a declarat medicul Petre Rădăuceanu, şef UPU SMURD Botoşani.
Personalul medical de la UPU aşteaptă promovarea unei legi ce prevede sanctiuni drastice pentru cei care agreseaza personalul medical aflat in exercitiul functiunii, pedeapsa maxima pentru vatamare corporala grava fiind de 12 ani de inchisoare.