Alianţa România Dreaptă a împărţit colegiile parlamentare la nivelul judeţului Botoşani. Astfel, potrivit preşedintelui organizaţiei judeţene a PDL, Cătălin Flutur, şase colegii vor reveni PDL, două va avea Partidul Forţa Civică şi unul PNŢCD.
Acesta a declarat că lista cu propunerile PDL încă nu este definitivă, însă certă este doar candidatura actualilor parlamentari, Stelică Strugaru Iacob (deputat de Darabani), Neculai Rebenciuc (deputat de Flămânzi) şi Dan Humelnicu (senator de Botoşani), care îşi vor păstra colegiile.
„Această împărţeală este cea mai sigură. Nu s-au stabilit momentan candidaţii. Suntem în negocieri la Bucureşti. Până pe 15 octombrie, se vor şti şi candidaţii din Botoşani„, a declarat Cătălin Flutur.
Lansarea oficială a candidaţilor din Alianţa România Dreaptă pe Moldova va fi pe 27 sau 28 octombrie, la Suceava.
Nu veti castiga cu asemenea oameni. Ce au facut ei pt. botosaneni,nimic. Trebuie intrebati asta in campanie sa vedem daca au ce arata, eventual masinile lor de lux,vile,ferme asta vor arata ca altceva nu au.