În urma vizitelor efectuate în ultimele luni la punctele vamale din judeţ, prefectul Adrian Constantinescu a realizat necesitatea urgentării obţinerii unor aprobări pentru înfiinţarea unui punct fitosanitar în Vama Stânca Costeşti. Obiectiv de mare importanţă pentru dezvoltarea economică a judeţului Botoşani, tranzitul de mărfuri prin modernul punct vamal botoşănean s-ar putea face începând cu acest an.
Prefectul Adrian Constantinescu a primit asigurări de la Mihai Ţurcanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi de la ministrul secretar de stat Dumitru Daniel Botănoiu, din cadrul Ministerului Agriculturii, potrivit cărora Vama Stânca Costeşti va primi autorizările necesare pentru transportul mărfurilor ce nu sunt de origine animală.
Discuţiile purtate la Bucureşti zilele trecute, împreună cu şeful biroului vamal, Ion Ungureanu, acordă şanse reale ca până la sfârşitul anului la Vama Stânca Costeşti să se asigure personalul necesar specializat pe verificarea mărfurilor alimentare, deocamdată doar din această categorie. Construcţia din Stânca-Costeşti oferă toate condiţiile în acest sens.
„Pentru animale vii şi produse de origine animală Uniunea Europeană impune o serie de condiţii suplimentare. Apreciez deschiderea conducerii ANSVSA pentru a ca anul viitor să se facă investiţiile cerute de lege, astfel încât să se poată tranzita prin vamă şi cu această categorie de mărfuri.”, a explicat prefectul Adrian Constantinescu.
Deschiderea punctului fitosanitar din Vama Stânca Costeşti va aduce mari avantaje economice judeţului Botoşani, dar şi comercianţilor, care vor scurta distanţele de transport cu câteva sute de kilometri. În prezent aceştia sunt nevoiţi să treacă prin vămile din Suceava şi Iaşi, plătind acolo obligaţiile fiscale aferente, iar valoarea acestora este considerabilă.