Primarul Ovidiu Portariuc a vizitat, marţi, grădiniţa Il Girotondo din Botoşani, pentru a vedea condiţiile în care învaţă copiii ce provin din familii cu situaţii materiale reduse.
Vizita a fost făcută în contextul în care se doreşte, în cel mai scurt timp, înfiinţarea unui cabinet de susţinere psihologică şi de logopedie pentru copiii care suferă de autism în cadrul acestei unităţi.
Medicul Tamara Ciofu a cerut reprezentanţilor municipalităţii să susţină financiar angajarea unui specialist la acest cabinet.
„În oraşul nostru există o asociaţie care este condusă de oameni din Italia, care au un interes deosebit pentru a creşte şi educa nişte copii care sunt în dificultate din punct de vedere financiar, în condiţii de siguranţă. Am dori să ia fiinţă un cabinet de specialitate care să supravegheze copiii cu autism şi să-i ajute. Municipalitatea ar trebui să susţină, să ajute aceşti educatori, ca să poată începe activitatea„, a spus Tamara Ciofu.
Primarul Ovidiu Portariuc a apreciat munca voluntarilor de la grădiniţa Il Girotondo şi a promis că va sprijini demersurile acestora.
„Este un exemplu de solidaritate, o valoare pe care noi am uitat-o demult. De asemenea, voluntariatul, care la noi nu prea este folosit, instituţia voluntariatului, iată că aici funcţionează din plin. Este organizată eficient de către aceste inimoase măicuţe. Cred că este un model care trebuie urmat şi extins şi vom acorda tot sprijinul„, a spus Portariuc.
La nivelul judeţului sunt înregistraţi aproape 380 de copii cu autism.
Felicitari si mult succes! Vrem si la Dorohoi, am un copil cu autism si este o retea deja formata din parinti a caror copii au aceasta tulburare si cu care lucreaza ca voluntar un angajat al GIROTONDO ….