Consiliul Judeţean va lua din bancă aproximativ 500 miliarde lei vechi, pentru a plăti lucrările efectuate pe proiectele europene. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a declarat că banii pe aceste proiecte europene vin cu o întârziere de câteva luni şi se va apela la un credit pentru a nu bloca derularea normală a investiţiilor.
„Au apărut riscuri de a nu se mai face plăţi pentru programele europene, iar în următoarea şedinţă de Consiliu Judeţean vom solicita un credit, tocmai pentru funcţionarea şi derularea normală a investiţiilor şi pentru a plăti constructorii. Am în vedere groapa de gunoi. Banii vin, dar cu întârziere. Vom lua un împrumut cu termene de graţie, pentru că de la anul intră plăţile pentru creditul pe care l-a făcut Consiliul Judeţean în 2006 „, a spus Sorescu.
Acesta susţine că creditele care se solicită pentru finanţarea programelor europene nu intră în gradul de îndatorare al unităţii.