Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au identificat trei cetăţeni români, implicaţi în trecerea ilegală a mai multor colete cu ţigări de contrabandă, peste râul Prut, în România.
În data de 7 octombrie, în jurul orei 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, aflaţi în executarea unei misiuni de prevenire şi combatere a contrabandei cu ţigări, au observat, pe direcţia localităţii de frontieră Baranca, trei persoane, care transportau colete voluminoase dinspre malul râului Prut către interiorul ţării.
Poliţiştii de frontieră l-au reţinut pe Gabriel A., de 29 de ani, ulterior celelalte două persoane au fost identificate, respectiv Marius A., de 25 de ani şi Alin A., de 23 de ani, toţi trei domiciliaţi în Darabani.
În urma inventarierii conţinutului celor şase colete, s-a constatat că acestea conţin 3000 pachete de ţigări marca Viceroy, în valoare de 29.000 lei.
Din declaraţiile celor trei, precum şi din cercetările efectuate împreună cu autorităţile ucrainene, a rezultat faptul că cele şase colete cu ţigări au fost trecute peste râul Prut cu ajutorul unei bărci, în seara de 07 octombrie a.c., de către cetăţeni ucraineni, iar cei trei români au preluat coletele pentru a le transporta către localitatea Baranca.
Pe numele celor trei cetăţeni, poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală.