Premierea filmului românesc “Despre oameni şi melci” s-a desfăşurat, joi seară, într-un mod cu totul spectaculos. Regizorul şi câţiva actori ai filmului au fost primiţi pe un covor roşu, cu şampanie şi multe flori oferite de tinere domnişoare.
Totul a decurs într-o atmosferă de gală, iar la eveniment au participat sute de invitaţi.
“Nu prea m-am gândit la mesaje când am făcut filmul. Am vrut să facem o comedie care să facă lumea să se binedispună, să râdă, să dea puţin şi de gândit. Nu am avut în cap metafore sau lucruri de genul ăsta, am avut în intenţie să spun o poveste în care cred şi care mi se părea că era important să fie spusă”, a declarat regizorul filmului, Tudor Giurgiu.
Acţiunea filmului “Despre oameni şi melci” se petrece în 1992 la Câmpulung Muscel.
O fabrică a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămână.
Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Din distribuţie fac parte actori români importanţi precum Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu, Dorel Vişan, dar şi actorul francez Jean Francois Stevenin şi fiul acestuia, Robinson.