Microbuzele care făceau curse regulate de tip maxi-taxi între Piaţa Mare- Stadion- Gară şi Cătămărăşti Deal au fost retrase, joi dimineaţă, de pe traseu. Firmele Ana Confort şi Miss Andreea, controlate de omul de afaceri Sorin Atodiresei, au decis să renunţe cursele ilegale spre şi dinspre Cătămărăşti Deal, după ce autorităţile locale au fost sesizate în acest caz.
Primarul Ovidiu Portariuc a declarat, joi, pentru BotosaniNews, că a cerut atât Serviciului transporturi din Primărie, cât şi Poliţiei Locale să îi prezinte un raport despre situaţia apărută.
„Am cerut un raport celor de la compartimentul transporturi şi urmează să cer şi celor de la Poliţia Locală o informare şi să vedem dacă există o implicare din partea funcţionarilor Primăriei, dar nu cred. Din primele informaţii, e vorba de un traseu neautorizat şi atunci, într-adevăr, cei care sunt vinovaţi trebuie să răspundă”, a afirmat Portariuc.
Vă reamintim că o firmă a intrat în această săptămână pe traseu şi execută curse regulate de la Piaţa Mare până în Zona Industrială, fără a deţine licenţă, ci cel mai probabil doar un acord tacit al unor oameni influenţi în Botoşani.
Este vorba de microbuzele firmelor Ana Confort şi Miss Andreea, controlate de omul de afaceri Sorin Atodiresei. Toate maşinile care fac curse regulate ilegale de maxi-taxi au numere de înmatriculare “BT XX ANA”.
Firma nu deţine şi nu ar fi putut obţine licenţă de transport în municipiul Botoşani, în condiţiile în care serviciul de transport persoane în regim de maxi-taxi a fost concesionat de municipalitate, până în 2015, unui operator unic, societatea comercială Microbuzul.
Dacă ar fi fost nemulţumite de servicile prestate de Microbuzul, care are maşini vechi, autorităţile locale ar fi putut rezilia contractul cu Microbuzul, iar apoi să încheie un alt contract cu un nou operator. Însă, modul cum au decurs lucrurile arată o complicitate gravă între cei care administrează Botoşaniul şi firma de transport a lui Sorin Atodiresei.
Daca incercati sa urcati in asa zisele ,,microbuze,, ale nesimtitilor de la Microbuzul vi se va face rau. Se vede ca sunt masini pentru marfa ori poate pentru animale sau pasari.
Amintiti-va acum un an cam ce scandal facea Portariuc referitor la transportul local – cand promitea un transport civilizat, rezilierea contractelor facute de PDL cu Microbuzul, participarea la licitatie a unor operatori cu masini bune, etc.
Amintiti-va inainte de alegerile locale campania pentru PDL pe care o faceau toate harburile numite maxi-taxi(afisele de pe ele-poze).
Amintiti-va dupa alegerile locale cum s-au schimbat toate pozele lui Flutur cu ale lui Turcanu USL.
Marlanie fara margini, interese, bataie de joc si dispret pentru cetateni.
SA VA FIE RUSINE NESIMTITILOR.
Cel mai simplu este sa angajeze dl.Atodiresei 4-5 cetateni dotati cu camere video care sa calatoreasca in microbuzele sc Microbuzul si cum vad o neregula sa sune imediat la 112,pariez ca ramine Balan fara licente in citeva zile la jafurile lui de microbuze!
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Se vede ca nu mergi des cu maxi taxi!stau in Catamarasti si cand am intrebat de abonament cica e investitia prea mare!stam 4in casa si mai faceam ceva economie!mai bine cand ramaneam cu banul in buzunar decat cu mersul cu nu stiu ce masini…
[MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
Pe noi nu ne intereseaza cine castiga sau nu in scandalul asta. Important e sa se lamureasca odata lucrurile pentru ca, pana la urma , cei ce au de suferit sunt cetatenii din Catamaresti Deal, dar mai ales copiii din aceasta localitate (si nu sunt putini) care merg la scolile din oras si care sunt debusolati si nu mai stiu in ce parte sa apuce. Ganditi-va ca sunt multi copiii in clasele primare si trebuie sa se descurce singuri in aceste conditii. Nu v-as dori sa fiti in pielea lor!
De ce incepand cu data de 03.10.2012 jafurile de pe traseul 2 nu mai circula pana in Catamarasti ci doar pana la capatul liniei de tramvai?
Cum ramane cu oamenii care au platit abonamentele ?
Cum se justifica pretul atat de ridicat al calatoriilor in Botosani, pentru distante atat de scurte cu mijloace de transport atat de infecte?
Alo, primaria, consiliul local, daruiti niste subventii pentru cateva trasee – evident din banii publici -acestor tinichele pe patru roti. Poate mai castigati ceva la alegeri.
Oameni buni, am calatorit enorm in tara prin prisma meseriei mele-cu mijloace de transport in comun- dar NEMERNICIE, OBRAZNICIE, GOLANEALA, JAF, TEPUIALA, LIPSA DE BUN SIMT SI SFIDARE CONTINUA DE LA AUTORITATI FATA DE CETATENI ,ca in Botosani nu mi-a fost dat sa vad.
este o minciune ca toate microbuzele sint a lui domnu Balan zis MIKI .Ele sint trecute pe firma lui dar unele sunt ale unor care il dirijeaza precum PDL DIN PRIMARIE acest MIKI a ninorocit foarte multi oameni care isi cistiga PIINEA cu un microbuz proprietate.Cu ajutorul celor din primarie PDL care se stiu GHIORGHITA si clanul ce detin actualmente microbuzelea au facut ei legea cu transportul local pentru buzunaru lor nu pentru cetateni.Au microbuze INFECTE,SCAUNE RUPTE ,MIROS INSUPORTABIL ,SCOT FUM INSUPORTABIL,CUM AU ACESTE MICROBUZE ITP-ul doar cu relati .As dori sa mearga si domnul PRIMAR PORTARIUC cu acele microbuze si sint foarte sigur ca nu e deacord cu transportul local si intr-o zi il schimba pebandit.IL FELICIT PERSONAL PE ACEL BAIAT CARE A AVUT CURAJUL ACESTA POATE SE VA SCHIMBA AR TREBUI SUSTINUT SI DE ALTI TANSPORTATORI ,DE PRIMAR SI CONSILIU JUDETEAN ,CONSILIU LOCAL.DORIM O SCHIMBARE ,MASINI MAI BUNE NU CARUTELE LUI MIKI SI A PDL-ui.DOMNUL PRIMAR DACA DOMNUL SORIN NE VREA BINELE SPERAM CA SI DUMNEAVOASTRA ALIATIVA CU CEI CARE NE INOIESC NU CU CEI CARE STAGNEAJA,PATINEAJA PRECUM MIKI .MIKI SI TOTI AI LUI NU AU CUMPARAT DECIT TIGAI,CARUTE CAPOTATE SA PROSTEASCA LUMEA.SORIN ARE 5-7 MICROBUZE NU STIU DAR VALOREAZA CIT TOTE MICROBUZELE LUI MIKI,AM VAZUT SI EU 1 MICROBUZ ALUI SORIN BRAVOOOO LUI .DOMNUL PRIMAR FACETI DIFERENTA DINTRE 1 MICROBUZ LUI MIKI CU 1 MICROBUZ LIU SORIN .SPERAM CA DOMNUL PRIMAR SA INTELEAGA MESAJU SI SE UNEASCA CU SORIN SI INCA 2-3 TRANSPORTATORI SI FACETI O SCHIMBARE PENTRU CETATENI,MASINI MAI BUNE SI COMFORT.MULTUMIM
Sa o spunem pe cea dreapta. Da, microbuzele lui Balan sunt infecte.Exista o lipsa de respect fata de calatori ce nu poate fi ascunsa.Insa de aici si pina la
a circula fara licenta, in dispretul legii, este o cale lunga.
Indiferent de situatie, eu nu sunt pentru incalcarea reglementarilor legale.
Concesionarea transportului local catre un singur transportator – in speta Balan – a fost o lovitura data de PDL pentru a servi neconditionat clientela politica.A fost aranjamentul lui Flutur si al lui Gheorghita. Concesionarea de acest tip incalca grosolan principiul concurential. Cetateanul trebuie sa aiba posibilitatea sa aleaga mijlocul de transport pe care-l doreste, insa pentru asta trebuie sa existe pe piata mai multi transportatori. In aceste conditii, jafurile lui Balan ar disparea de la sine pentru ca nu ar mai avea calatori. Eu cred ca Primaria trebuie sa actioneze exclusiv in favoarea cetatenilor, nu a unuia sau a unor afaceristi.