Manager public la Primăria Botoşani. Vezi cine e!

Cristian Tebecailo, manager public
Cristian Tebecailo, manager public

Primăria Botoşani are de săptămâna aceasta manager public. Acesta a venit prin transfer la Primăria Botoşani din cadrul Ministerului Transporturilor, unde a ocupat aceeaşi funcţie. Cristian Ţebecailo, este de loc din Botoşani, fiind absolvent FEEA.

Un prim proiect de care se va ocupa noul manager public vizează înfiinţarea unui ghişeu unic. Potrivit primarului Ovidiu Portariuc, cetăţenii nu vor mai umbla prin instituţie la diverse compartimente după documente, ci se vor adresa unui ghişeu unic.

Este unul din profesioniştii în administraţie publică. Mă bucur că a acceptat să vină. A venit în urmă cu două luni şi a depus un CV în cadrul Primăriei. Eu am fost informat că este o persoană cu competenţe deosebite. Are o bursă de doi ani în Olanda, a lucrat la Comisia Europeană, la Cabinetul domnului Dacian Cioloş şi cred că are competenţa şi experienţa necesară să implementeze programe de reformă ale administraţiei publice. Asta este menirea unui manager public. El va gestiona probleme curente„, a spus Ovidiu Portariuc.

Cristian Ţebecailo a declarat că vrea să contribuie la dezvoltarea Botoşaniului ca autoritate de mărime medie.

Sunt multe proiecte în derulare, din ce am aflat de la colegi, altele care se doresc a fi implementate în perioada următoare. Vor fi în principal acţiuni de modernizare a palatului administrativ, de reformă administrativă. Punctual vom vedea în perioada următoare„, a spus managerul public al Primăriei Botoşani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *