În perioada 03 – 07 octombrie, jandarmii botoşăneni vor executa misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice la manifestările culturale, sportive şi religioase, cu public numeros, organizate în judeţul Botoşani.
Astfel, în ziua de 3 octombrie, între orele 16.15 – 17.45, lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor asigura ordinea publică la mitingul de protest organizat în faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Botoşani, de către Cartel Alfa Botoşani, împreună cu Blocul Naţional Sindical şi Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Botoşani.
De vineri şi până duminică, jandarmii vor lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime de ordine şi siguranţă publică a Zilelor municipiului Dorohoi.
Pe 5 octombrie, de la orele 15.00, jandarmii vor fi prezenţi la Stadionul municipal Dorohoi, pentru a preîntâmpina orice fel de probleme ar putea apărea pe timpul desfăşurării meciului de fotbal între echipele F.C.M. Dorohoi şi Aerostar Bacău, iar sâmbătă, şase octombrie, vor asigura ordinea publică la meciul de fotbal disputat, începând cu orele 11.00, de către echipele F.C. Botoşani şi C.S. Buftea, pe Stadionul municipal Botoşani.
Duminică, efective de jandarmi vor participa la sfinţirea bisericii cu hramul Înălţarea Domnului din localitatea Loturi Enescu, unde este aşteptată prezenţa unui număr mare de credincioşi.
Recomandăm participanţilor la aceste manifestări să adopte un comportament civilizat, să respecte măsurile de siguranţă stabilite de organizatori şi de forţele de ordine, iar în cazul în care întâmpină probleme să solicite intervenţia jandarmilor prezenţi la faţa locului sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Sursa: comunicat IJJ