Preşedintele Consiliului Judeţean l-a atenţionat pe directorul de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, Sorin Clim, că va fi îndepărtat de pe funcţie, dacă nu-şi va face treaba în instituţie. Florin Ţurcanu susţine că Sorin Clim are o misiune destul de grea la cârma acestei instituţii din subordinea CJ şi pentru a se familiariza mai mult cu drumurile, Clim va fi trimis să facă un master în domeniu.
„Am fost colegi, suntem colegi pe linie de partid, dar nu vreau ca dintr-o relaţie colegială să ajungem duşmani. Dacă nu îşi face treaba, păţeşte ce a păţit fostul director. Noi vrem să întreţinem drumurile judeţene, vrem să oprim scurgerea de ban public. Va trebui să se înscrie la un master în zona administraţiei drumurilor ca să fie la punct cu toată legislaţia„, a spus Ţurcanu.
Sorin Clim a fost uns pe funcţia de director al DJDP la sfârşitul lunii septembrie.