Absolvenţii Facultăţii Spiru Haret, care predau în învăţământ, vor fi plătiţi ca şi necalificaţi. Potrivit unei adrese a Ministerului Educaţiei, dascălii care predau în învăţământ şi care au absolvit facultăţi neacreditate vor fi plătiţi ca şi necalificaţi. În vară, la concursul de titularizare aceiaşi absolvenţi nu au fost primiţi în concurs tot din cauza facultăţilor neacreditate.
„În ceea ce priveşte absolvenţii de Spiru Haret, dacă facultăţile sunt acreditate, ei vor fi plătiţi ca şi calificaţi, dacă facultăţile absolvite nu sunt acreditate vor fi plătiţi ca şi necalificaţi„, a spus Rodica Mighiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean.
Măsura a iscat nemulţumiri în rândul sindicatelor locale din învăţământ, care spun că se face discriminare. De altfel, sindicatele locale au deschis procese în cazul celor câteva zeci de profesori, absolvenţi ai unor facultăţi neacreditate.
Si de unde stii care facultate este (era pe vremea aceeea) acreditata si care nu?
Care diplome sunt valabile si care nu?
La Spiru (a Bt. si in alte orase)au terminat zeci de mii de persoane, inv./educatoare ,platite acum ca prof.
Care prof.. sunt si directori. Fals si uz de fals – penali