Instituţia Prefectului a înmânat luni dimineaţă liderilor sindicali din Botoşani documentele din care rezultă că guvernul a început o serie de discuţii cu reprezentanţii blocurilor sindicale din România, pentru soluţionarea solicitărilor venite dinspre aceştia. Două runde de întâlniri ale Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social au avut loc la sfârşitul lunii septembrie, discuţiile axându-se pe modificări ale Legii dialogului social, necesitatea deblocării plăţilor pentru proiectele finanţate prin POS-DRU (Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane) şi luarea unor măsuri necesare pe piaţa forţei de muncă.
Transmiterea documentelor către liderii sindicali s-a făcut în contextul în care blocurile sindicale BNS, Cartel Alfa şi Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice au anunţat organizarea unui miting de protest programat pentru această săptămână.
“Îi rog pe liderii structurilor sindicale din judeţ să-i informeze pe botoşăneni în privinţa paşilor ce se fac la nivel naţional. Le respectăm dreptul de a protesta, dar am dori ca membrii de sindicat să ştie că problemele lor sunt deja cunoscute de către Guvern şi că se caută soluţii şi măsuri viabile din punct de vedere bugetar.”, este mesajul lui Adrian Constantinescu, prefectul judeţului Botoşani.
Documentele transmise către liderii sindicali includ noua formă a Legii dialogului social, anunţând totodată o serie de măsuri pentru crearea de locuri de muncă pentru persoanele sub 25 de ani şi cele peste 55 de ani.